Povestea noastră

TrainEra a apărut din joacă, acasă, printre șine de lemn, tuneluri și vagoane. Timp de doi ani, așa a arătat viața noastră de zi cu zi.

Sunt arhitect de meserie și mamă de băieți. Undeva între aceste două lumi și pasiunea copiilor pentru trenulețe s-au născut primele produse: conectori pentru șinele de lemn, compatibili cu piesele tip Duplo și plăcile magnetice.

În timp, am descoperit că imaginația copiilor nu se oprește la trenuri. Într-o zi vor să construiască, în alta să picteze sau să exploreze ceva nou. Așa a crescut și gama TrainEra: cu seturi educative de pictură pe figurine din ipsos, cutii cu tavită integrată gândite special pentru această activitate, litere decorative și tăvițe senzoriale - produse create pentru a încuraja creativitatea și timpul petrecut împreună.

Producem prin printare 3D, dintr-un plastic pe bază de amidon de porumb. Testăm fiecare produs în cel mai sincer mediu posibil: joaca de acasă.

TrainEra e locul unde imaginăm, folosim și îmbunătățim, unde documentăm, pas cu pas, o eră a jocului liber și creativ.

Anca, mamă & arhitect